Peste 4.000 de metri pătrați din Pădurea Băneasa au fost defrișați recent, cu puțin timp înainte de adoptarea noului Cod Silvic, care prevede schimbări majore pentru spațiile verzi din orașe. Deși motivul oficial este „secret de serviciu”, Buletin de București a descoperit că tăierile au avut loc fără aviz de la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) București.
Reporterii Buletin de București au descoperit o zonă extinsă, lângă DN1, de-a lungul gardului Statului Major al Forțelor Aeriene, unde s-au efectuat recent tăieri masive de copaci. Imaginile surprinse la fața locului arată o imagine dezolantă, cu arbori doborâți și vegetație distrusă.




Defrișările au avut loc cu puțin timp înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Silvic, care prevede reglementări stricte cu privire la „pădurile urbane”, precum Pădurea Băneasa din Sectorul 1.
Cine a ordonat defrișările din Pădurea Băneasa?
Încercările Buletin de București de a obține informații oficiale cu privire la cine a ordonat acțiunea și motivele defrișărilor s-au lovit de un zid de tăcere. În timp ce Romsilva, Garda Forestieră București, Ocolul Silvic București, Ministerul Mediului și Ministerul Apărării și Ministerul Apărării Naționale invocă “securitatea națională” sau au transmis răspunsuri evazive, APM București a comunicat că “nu au fost emise acte sau avize pentru defrișarea zonei menționate”.


Siguranță națională vs. utilitate publică
Extrasul de carte funciară obținut de redacție arată că terenul unde au avut loc defrișările este în proprietatea Statului Român, prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Parcela, cu o suprafață totală de 4.239 mp, a fost dezmembrată din Pădurea Băneasa în octombrie 2022. În mai 2023, “imobilul intravilan neîmprejmuit (pădure)” a fost intabulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Romsilva.
Autoritatea forestieră a transmis, la solicitarea Buletin de București, că bucata de pădure „a făcut obiectul scoaterii definitive din fondul forestier național în condițiile art. 36 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Articolul invocat din fostul Cod Silvic prevede că „este permisă reducerea suprafeței fondului forestier național prin scoaterea definitivă a unor terenuri necesare realizării obiectivelor de interes național, declarate de utilitate publică”.
Reprezentații Romsilva au mai transmis că „în ceea ce privește restul documentelor solicitate, vă aducem la cunoștință că acestea sunt clasificate ca “secret de serviciu“, iar conform prevederilor HG nr. 585/2002 – pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, nu vă putem furniza informații suplimentare/copii de pe aceste documente”.
Fenta Statului Major al Forțelor Aeriene
Buletin de București a solicitat informații privind motivele defrișărilor și de la vecinul Romsilva: Ministerul Apărării, prin Statul Major al Forțelor Aeriene (SMFA).
Cei peste 4.000 de metri pătrați rași sunt dispuși longitudinal, paralel cu gardul din zona de Nord a sediului SMFA. Deși am întrebat explicit despre terenul în cauză, reprezentanții MApN au transmis o serie de informații cu privire la o “toaletare” care ar fi avut loc în iunie 2024 dar și că “defrişările sau toaletările pot fi solicitate de către Autoritatea Aeronautică Militară Naţională (AAMN) în cazul aerodromurilor/heliporturilor certificate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română sau AAMN care au întocmite servituţi aeronautice de aerodrom și doar atunci când arborii devin obstacole periculoase pentru activitatea de zbor“.

Buletin de București a solicitat informații în scris și de la Primăria Sectorului 1. Am întrebat, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public:
1. Ce avize sau autorizații au fost emise până în prezent de către Primăria Sectorului 1 pentru fâșia longitudinală din Pădurea Băneasa, situată pe latura nordică a gardului aferent Statului Major al Forțelor Aeriene, pentru terenul cadastral 281858?
2. Există documentații depuse în prezent la instituția dumneavoastră care vizează această suprafață aflată în administrarea Romsilva? Dacă da, pentru ce anume?
Vom publica răspunsul de îndată ce îl vom primi.
Comments are closed.