Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 23 February 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

ASPA | Primul târg de adopții de căței, din acest an, pe 8 februarie

61
Primul târg de adopții de căței, din acest an, pe 8 februarie. FOTO: Arhiva
Primul târg de adopții de căței, din acest an, pe 8 februarie. FOTO: Arhiva

Sâmbătă, 8 februarie, va avea loc primul târg de adopții pentru câini, din 2025. ASPA anunță că evenimentul se va ţine la magazinul de animale, de pe Mihai Bravu.

Anul trecut ASPA a organizat 25 de târguri în toate cele șase sectoare ale Capitalei. 263 dintre cățeii prezenți la aceste evenimente au fost adoptați. Alții, care au fost promovați cu ocazia târgurilor, au fost și ei adoptați ulterior.

În afara târgurilor, cățeii pot fi adoptați din centrele de adopții ASPA Bragadiru și ASPA Mihăilești, deschise de marți până sâmbătă de la 10:00 – 16:00.

Anual, mii de câini ajung în adăposturile publice din cauza unei concepției eronate că un câine de rasă comună este inferior unuia de rasă pură, potrivit ASPA. Asociația demontează acest concept prin faptul că aceștia au un sistem imunitar mult mai puternic. Mai mult, luați de la un târg de adopții sau din adăposturi, venind din medii provocatoare, sunt foarte loiali celor care îi adoptă.

CITEȘTE ȘI: Nouă spitale asigură asistența medicală de urgență, pe 24 ianuarie

Abandonul de animale, „gest criminal”

ASPA atrage atenţia asupra abandonului de animale. Trei pui de câine, mai mici de două luni, au fost abandonaţi, într-o cutie de carton, pe strada Pecineaga, din sectorul 5. Este un caz din 12 ianuarie.

Semnalul de alarmă vine după ce o altă situaţie, de la sfârşitul săptămânii trecute, când alţi cinci pui de câine, abia fătaţi, au fost găsiţi într-o pubelă de pe strada Aleea Bacău nr. 3, tot din sectorul 5 al Capitalei. Erau puşi într-un sac. Atunci, puii au fost salvaţi in extremis – puteau să moară de hipotermie.

Puii găsiţi pe strada Pecineaga erau puşi într-o cutie de carton, pe fundul căreia fusese pus un strat de paie. În capac, cel care i-a abandonat a făcut găuri, pentru ca puii să poată respira.

Dacă nu ar fi fost găsiţi la timp, temperatura negativă înregistrată se putea dovedi fatală pentru puii, luaţi de lângă mamă. Reprezentanţii instituţiei vorbesc de un „gest criminal”.

Deținătorii de câini trebuie să știe că abandonul unor pui atât de mici, în frig și fără mamă, reprezintă o condamnare la moarte pentru căței, spun cei de la ASPA.

Toți puii transportați la adăposturile ASPA sunt consultați de medici, sunt tratați – în cazul în care se depistează anumite afecțiuni – se începe schema de vaccinare, iar ulterior sunt promovați pentru adopție.

Orice cetăţean care vede o situaţie care implică animale în pericol poate sesiza ASPA. Programul zilnic de intervenţii este între orele 08:00 şi 22:00, dar se intervine şi noaptea, în situaţii de urgenţă sau planificate. Aşadar, este vorba numai de excepţii, din cauza condiţiilor dificile de capturare.

Pentru abandonul animalelor se aplică amenzi cuprinse între 3.000 și 12.000 de lei, iar pentru nemicrociparea câinilor amenzile sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Baza sportivă de la şcoala 164, care arată ca după bombardament, va fi, în sfârşit, modernizată

pe același subiect

Cursuri gratuite, de Mărțișor, la Berceni Arena. FOTO: Berceni Arena/ Facebook
ArticoleȘtiri

Cursuri gratuite, de Mărțișor, la Berceni Arena

Pe 1 Martie, încep cursurile de inițiere în patinaj pentru copii cu...