Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Locale 2020

Robert Negoiță și-a pierdut mandatul de primar al Sectorului 3. Interimatul viceprimăriței Elena Petrescu, sub semnul întrebării tot din cauza traseismului politic

113

Prefectura Capitalei a constatat încetarea de drept a mandalui de primar al Sectorului 3 al lui Robert Negoiță, care urmare a candidaturii sale din partea unui alt partid decât PSD, cel din partea căruia a câstigat funcția în 2016.

Ordinul de prefect a fost emis în urma demersurilor făcute săptămâna trecută de reprezentații Alianței USR-Plus din Sectorul 3.

Eu sunt reprezentantul Alianței USR-Plus și în Biroul Electoral de Sector și am putut vedea documentele din care reiesea clar că domnul Negoiță nu mai aparea ca membru în Partidul Social Democrat. Odată cu depunerea dosarului de candidatura lucrurile au fost destul de clare că dumnealui este membru al acestui partid, Bucuresti 2020, și candidează din parea alianței Pro București. Singura varianta a fost să facem cerere către Prefect și către sectretarul Primariei Sectorul 3 care a întocmit un raport. În baza acestui raport, Prefectura a emis acest ordin”, a explicat, pentru Buletin de București, avocata Teodora Stoian.

Decizia Prefecturii vine după ce și PSD a făcut aceleași demersuri la jumătatea lunii iulie, cerând să se constate încetarea mandatului de primar al lui Robert Negoiță ca urmare a faptului că acesta s-ar fi înscris în Partidul București 2020, formațiune din partea căreia a anunțat că va candida.

Prefectura București a transmis atunci că, în urma verificărilor, edilul Sectorului 3 nu figura înscris în noul partid.

În adresa transmisă către Prefectura Capitalei, PSD invocase Codul Administrativ și legea Partidelor, dar și o postarea de pe Facebook a lui Robert Negoiță în care anunța că va candida la alegerile locale din acest an din partea unei noi formatiuni politice pe care ar fi înființat-o.

Viceprimărița, de la ALDE la PSD

Potrivit legii, în acest moment, interimatul Primăriei Sectorului 3 ar trebui asigurat de viceprimar.

Procedural, situația e un pic complicată pentru că doamna viceprimar, Elena Petrescu, este în situația încetării de mandat, pentru că același lucru se aplică și la primari și la consilierii locali. Doamna Petrescu a candidat și a obținut funcția de consilier local din partea ALDE iar în prezent dumneaei candidează pe listele PSD”, mai spune Teodora Stoian.

La solicitarea Buletin de București, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Municipiului București, Mariana Stancu-Țipișcă, a transmis că “pentru funcția de viceprimar trebuie o hotărâre de consiliul local pentru că dumneaei are statutul de consilier local”.

Reamintim, contactat la începutul lunii august cu privire la reluarea demersului către Prefectura Capitalei, ulterior validării cadidaturii lui Robert Negoiță, din partea Partidului București 2020, fostul purtător de cuvânt al PSD Romașcanu a transmis că “în funcție de validarea dosarului, PSD își rezervă dreptul de a acționa pentru respectarea legii”.

Sursă cover

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect