Al cincilea tren de metrou Alstom se află în depoul Berceni, cât de curând urmând să sosească și al șaselea, scrie Club feroviar.
Acest tren se numește Sibiu și se află acum în depoul Berceni al Metrorex, urmând să parcurgă etapele pregătitoare intrării în circulație pe cea mai modernă magistrală, a anunțat compania franceză, într-un comunicat de presă.
Garniturile livrate de Alstom pentru metroul din București se numesc Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Sălaj și Sibiu. Iar în curând li se va alătura și trenul numărul 6, Cluj, spune Alstom.
Între timp, primul sosit, trenul „Giurgiu” își continuă programul obligatoriu de testare / validare și obținere a Agrementului Feroviar, în vederea autorizării de punere în circulație cu pasageri.
Până să intre în circulație al cincilea tren de metrou Alstom, garnitura „Giurgiu” are de parcurs 10.000 de km în probe
Buletin de București a scris că metroul „Giurgiu”, construit de Alstom și aflat în probe, la București, din 9 noiembrie, trebuie să parcurgă 10.000 de kilometri înainte să poată primi călători, a precizat Metrorex într-un răspuns pentru Buletin de București.
Într-o primă fază, testele se fac doar între stația Tudor Arghezi și capul Y al stației Berceni, unde rama pendulează în ambele sensuri. Distanța dintre cele două puncte este de aproximativ 1,5 kilometri.
„Trenul 1402-2402 efectuează probe de casă de punere în funcţiune şi reglaje ale diverşilor parametrii de funcţionare ai instalaţiilor îmbarcate.
Acestea sunt urmate de probe efectuate static şi dinamic pe reţeaua Metrorex şi care se constituie ca probe de tip necesare, pentru obţinerea Agrementului Tehnic Feroviar conform OMT nr. 290/2000 de la Autoritatea Feroviară Română (AFER).
Ulterior, se vor efectua probe de anduranţă în circulaţie pe Magistrala 5, fără călători, până la efectuarea parcursului impus de caietul de sarcini din contract”, a precizat Metrorex, la solicitarea Buletin de București.
CITEȘTE ȘI: Prima ramă de metrou Alstom este în probe între stațiile Tudor Arghezi și Berceni
Metroul „Giurgiu” este destinat Magistralei 5
Caietul de sarcini în baza căruia au fost achiziționate ramele de metrou prevede că pentru testele de anduranță este impusă efectuarea parcursului de 10.000 km pentru primul tren (trenul prototip), respectiv 2.000 km pentru trenurile următoare, parcursuri efectuate fără defecțiuni majore, conform companiei.
„Nu există o dată limită până la care trebuie efectuat numărul de kilometri de probă. Există însă Graficul de livrări, anexă la contractul de furnizare încheiat între Metrorex şi Alstom Transport.
Programul de probe este stabilit de către Alstom Transport, cu acordul şi posibilităţile Metrorex, astfel încât să nu fie afectat programul de circulaţie normală cu călători şi nici programul de mentenanţă la infrastructura metroului”, a menționat Metrorex.