Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 23 February 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

G4Media: Compania de Aeroporturi Bucureşti, care e acţionară la Romprest, îl propune pe fiul lui Maricel Păcuraru director general

189
Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti. FOTO: Octav Ganea / INQUAM
Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti. FOTO: Octav Ganea / INQUAM

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) îl propune pe fiul lui Maricel Păcuraru, şeful trustului Realitatea, Paul Păcuraru, în funcţia de director general al Romprest şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, spune G4Media, care citează un document obţinut în exclusivitate. Compania de stat, aflată în subordinea lui Sorin Grindeanu, ministru social-democrat, deţine 10% din acţiune de la operatorul de salubritate.

Adresa acţionarului minoritar, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), vine în contextul în care există un dosar penal de şantaj, deschis în vara lui 2022, când fostul director al companiei care conduce aeroporturile, George Dorobanţu, a dat cu subsemnatul la DNA că i s-a transmis printr-un intermediar că Maricel Păcuraru vrea să preia pachetul de acţiuni de 10%, în aşa fel încât să devină acţionar majoritar. Acum are 42.69%, notează jurnaliştii citaţi. O altă variantă ar fi fost, spunea Dorobanţu la acel moment, ca CNAB să voteze în AGA Romprest alături de Detaco Ltd, compania controlată de familia lui Păcuraru.

CITEŞTE ŞI: Avarie Apa Nova. Inundaţie în apropierea staţiei de metrou Titan, după ce s-a spart o conductă

Operatorul de salubritate din Sectorul 1 este deținut de Detaco Ltd, compania controlată de Maricel Păcuraru, cu 42,69 %, și de medicul Mihai Dracea, prin companiile Europrest și Premium Management, cu 43,76%. Nefiind niciun acționar majoritar, CNAB are posibilitatea să arbitreze în virtutea pachetului minoritar de 10 % din acțiunile companiei Romprest, subliniază G4Media.

Întrebat de jurnalistul G4media.ro de ce o companie din subordinea sa l-a propus pe fiul lui Maricel Păcuraru în funcția de director general al Romprest, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat: „Nu cunosc subiectul și nici nu intră în fișa postului meu de ministru”.

Contactat telefonic de reporterul G4media.ro, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, Gabriel Bulgaru, nu a infirmat informaţia, dar a spus că întrebarea trebuie adresată prin intermediul biroului de presă.

CITEŞTE întregul articol pe G4Media.ro.

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Cursuri gratuite, de Mărțișor, la Berceni Arena. FOTO: Berceni Arena/ Facebook
ArticoleȘtiri

Cursuri gratuite, de Mărțișor, la Berceni Arena

Pe 1 Martie, încep cursurile de inițiere în patinaj pentru copii cu...