Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieȘtiriTermoficare

Directorul Termoenergetica a câștigat 6.000 EURO pe lună în 2019, din salariu și colaborări la Companiile Municipale

117

La doar 35 de ani, directorul Termoenergetica, David Burghiu, a avut în 2019 un venit anual de zece ori mai mare decât salariul minim pe economie – aproximativ 6.000 EURO pe lună. El deține totodată și două funcții în Companiile Municipale înființate de Gabriela Firea pentru care a primit în jur de 2.500 EURO pe lună. Încă de la ieșirea din facultatea, Burghiu s-a bucurat de poziții în diverse instituții publice precum Compania de Aeroporturi, Metrorex și Compania de Parcuri și Grădini.

Conform CV-ului, David Alexandru Burghiu a devenit director general al Companiei Municipale Termoenergetica în vara anului trecut, după ce a fost timp de un an administrator special la RADET București. Activitatea lui în instituțiile publice a început cu mai bine de zece ani în urmă, imediat după ce a terminat Facultatea de Drept la Academia de Poliție din București, în Ministerul Afacerilor de Interne, ca ofițer specialist. A ocupat acest post timp de șase ani, până în 2014, perioadă în care și-a continuat studiile și s-a specializat pe Științe Militare și Informații și Introducere în securitatea națională. La momentul respectiv deja avea patru terenuri, unul agricol în Gorj și trei intravilane în Buzău și Bran. Nici la capitolul imobiliare nu stătea rău, cu patru spații comerciale de 473 mp în total, toate în Mihăilești, Buzău.

În 2016 a devenit consilier la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), iar în 2017 s-a angajat la Metrorex ca administrator neexecutiv. Tot în 2017, soția lui, Florea Anna Maria, fiica masonului Gheorghe Florea, a cumpărat două apartamente în Chișinău. Conform Adevărul, Gheorghe Florea, socrul lui Burghiu, prin firma lui Novokom, colaborează cu administrația prezidențială a Rusiei. Primarul Voluntari, Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, a fost cercetat alături de Florea de procurorii anticorupție cum că  ar fi facilitat construirea unui ansamblu rezidențial ilegal. Ambii au fost achitați în 2013, relatează Mediafax.

În 2017, Burghiu, la doar 32 de ani, mai adaugă două funcții publice: administrator la Compania Națională Parcuri și Grădini și director la Compania Municipală Managamentul Traficului aflată în subordinea Primăriei București și înființată de Gabriela Firea. În 2017 a primit pentru postul de la Compania Municipală o îndemnizație de 12.472 lei și un salariu de 19040. La acestea se pun în plus 72.922 lei de la CNAB și 16.794 de la Metrorex. În total 120 mii de lei, adică un venit de 10 mii de lei pe luna, de aproximativ șapte ori mai mult decât salariu minim la momentul respectiv.

Odată ce a ajuns administrator la RADET și, ulterior, director la Termoenergetica, veniturile anuale ale lui David Burghiu s-au triplat până la aproape 350 mii lei. Conform ultimei declarații de avere, în 2019 el a primit îndemnizație și pentru participarea în Comisia pentru aplicarea Legii 550/2002, o îndemnizație în valoare de 65.762 lei.

În 2018, newsweek.ro a publicat o poză cu Gabriela Firea și Florentin Pandele la cununia lui Burghiu. Ciprian Ciucu, consilier general, a susținut atunci că Firea ar fi nașa de căsătorie al actualului director Termoenergetica. Primarul Capitalei a infirmat aceasta informație.

Totodată, și Burghiu o susține pe Gabriela Firea în luptele ei politice. Acesta l-a acuzat pe primarul Robert Negoiță, proaspăt ieșit din PSD, că este prima oară când se arată interesat de problema apei calde, deși este aproape de finalul celui de-al doilea mandat. Acuzațiile vin în contextul în care Negoiță a publicat o scrisoare adresată Gabrielei Firea prin care i-a cerut să ofere bucureștenilor un răspuns clar în ceea ce privește situația problematică și să le transmită când va fi reluată furnizarea apei calde.

„În acest context, îi reamintesc primarului Sectorului 3 de problemele cauzate sistemului de termoficare de modul defectuos în care au fost realizate (de către Primăria Sectorului 3) lucrările de deviere a rețelei, pentru realizarea lucrărilor la parcarea subterană din Bulevardul Decebal. Acest mod defectuos a avut drept consecință faptul că timp de două săptămâni la începutul sezonului de încălzire 2019 -2020 nu s-a putut furniza cetățenilor apă caldă și căldură în această zonă.”

Directorul Termoenergetica David Burghiu

Am încercat să luăm legătura cu David Burghiu prin intermediul Companiei Termoenergetica, însă până la momentul publicării nu am primit niciun răspuns.

scris de
Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...