Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

80 de copii lăsați cu ochii în soare de Primăria Sectorului 1, după ce li s-au promis excursii gratis

127

Peste 80 de copii au rămas acasă după ce li s-au promis excursii gratuite de la Curtea de Argeș. Centrul Cultural al Sectorului 1 a cheltuit mii de lei din banii publici pentru aceste excursii, însă nu a oferit nicio explicație pentru anulare. Buletin de București a aflat că, de fapt, firma care se lăudase cu organizarea excursiilor vânduse pielea ursului din pădure – promisese excursiile, deși nu semnase contractul de atribuire. Mai mulți părinți s-au plâns de cum au fost tratați copii pe pagina de Facebook a Centrului Cultural al Sectorului 1.

Buletin de București a luat legătura cu mama unui elev care trebuia să meargă în această excursie. Astfel am aflat cum se organizează, de fapt, excursiile Centrului Cultural al sectorului 1.

Excursii anulate, copii dezamăgiți

Cu doar 2 zile înainte de plecare, la jumătatea săptămânii trecute, învățătoarea unei clase de ciclu primar de la școala nr. 182 i-a anunțat pe copii că vor merge într-o excursie organizată de Primăria Sectorului 1. Elevii au fost entuziasmați că au primit o plecare gratuită de două zile la Curtea de Argeș.

Pe cât de brusc au fost anunțați că pleacă, pe atât de din scurt au aflat că nu mai pot să plece. Mama unui elev care trebuia să meargă în excursie ne-a spus că, cu doar o seară înainte, joi în jurul orei 18:30, părinții au primit un mesaj din partea învățătoarei:

„Bună seara, din motive independente de voința noastră, excursia de mâine a fost anulată de către organizatori. Cauzele nu le cunoaștem încă. Ne pare foarte rău pentru situația creată, aceasta fiind neplăcută și pentru noi.”

Cu doar o săptămână în urmă, elevii de la altă clasă au fost anunțați că excursia lor gratuită s-a amânat, însă că vor avea ocazia să meargă la Curtea de Argeș în acest weekend. De data aceasta, însă, excursia s-a anulat complet, iar copiii au fost dezamăgiți pentru a doua oară.

Excursie gratuită pentru pensionarii din sectorul 1 la Curtea de Argeș. Sursă: Pagină de Facebook Centrul Cultural al sectorului 1

Legăturile din spatele contractelor de milioane de lei

Contractul pentru organizare nici măcar nu a fost atribuit, însă organizatorii care știau că vor câștiga licitația s-au apucat de treabă în avans. Conform e-licitație.ro, ofertantul lider este High Speed Provider, o firmă care s-a deschis la sfârșitul anului 2016 și a cărei activitate principală este comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun. Pentru a obține acest contract, High Speed Provider s-a asociat cu alte două firme, Carpatia Dacia Nemuritoare și Treasure Island. Ele fac parte din cele cinci companii care au câștigat contracte de milioane de lei cu CCS1 în 2019 și despre care Buletin de București a scris în luna octombrie.  

Fostul administrator High Speed Provider, Ana-Irina Gheorghian, este asociată în alte două companii: Food Labor, care are multiple contracte cu instituțiile publice, și Smart Antipest, o firmă pe care o deține împreună cu Motroru Adrian. Același Motronu Adrian a câștigat un contract de peste 3 milioane de lei pentru organizarea unor excursii gratuite prin firma Vertical Market Approach, înființată în urmă cu 3 luni.

În momentul de față, Amalia Pieptănaru este administratorul High Speed Provider. Pe 12 august 2019, Amalia Pieptănaru și-a deschis o nouă firmă: Țara Frumoasă. Pe 8 august s-a publicat anunțul de participare pentru servicii de organizare a 62 excursii in zona Rucăr – Bran, pentru copiii din Sectorul 1. Țara Frumoasă este ofertantul lider într-o asociere cu Carpatia Dacia Nemuritoare pentru acest contract.

Buletin de București a prezentat aici situația contractelor prin care Primăria Sectorului 1 a cheltuit aproape două milioane de euro pentru excursii în favoarea elevilor și pensionarilor din sector.

Editor: Oana Despa
Sursă feature foto originală: www.ccs1.ro

scris de
Bianca Albu

Reporter