Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 14 July 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Cultură

7 milioane de lei, pentru organizarea de evenimente de către Centrul Cultural Sector 5

207

În 2022, Centrul Cultural și de Tineret Ștefan Iordache Sector 5 a alocat aproape șapte milioane de lei pentru organizare de evenimente. Printre acestea se numără proiecte dedicate elevilor, sesiuni de lectură, seri de dans și mai multe festivaluri.

Cei mai mulți bani, 1.2 milioane de lei, vor fi cheltuiți pe festivalul Lights-UP dedicat Crăciunului. Mai exact, mai multe străzi din sectorul 5 vor avea amplasate instalații de lumină realizate de tineri artiști și se va organiza și un Târg de Crăciun.

Festivalul NOMAD, dedicat culturii romilor, are alocat un milion de lei din bugetul sectorului 5. Acesta va avea loc din mai până în octombrie și include concerte, spectacole dans, teatru, conferințe, ateliere pentru copii și expoziții de fotografie. El este „menit să facă cunoscute elemente specifice ale acestei minorități și relațiile culturale cu alte comunități similare la nivel internațional”.

Tot un milion de lei va costa și evenimentul intitulat 5 pentru 5, ediția a II-a. Proiectul presupune iluminarea arhitecturală timp de cinci zile a cinci clădiri reprezentative din sector. La finalul celor cinci zile, evenimentul se va încheia cu un concert sau recital în incinta fiecărei clădiri.

Anul acesta, Centrul Cultural Ștefan Iordache are în plan organizarea mai multor festivaluri și spectacole pentru copii. De exemplu, în aprilie-decembrie se va desfășura un proiect de artă urbană realizat în colaborare cu Uniunea Arhitecților din România denumit „Desenează-ți cartierul”. Acesta va costa jumătate de milion de lei. În plus, pentru Festivalul Copiilor au fost alocați 900 de mii de lei.

Tot Centrul Cultural Sector 5 se va ocupa și de un proiect dedicat elevilor din sector prin care va fi promovat un stil de viață sănătos și o companie cu mesaje motivaționale împotriva discriminării. Cele două evenimente vor costa, în total, 300 de mii de lei.

Trupa de teatru Ștefan Iordache din care fac parte liceeni din sectorul 5 va fi și ea susținută financiar cu 50 de mii de lei. Pe lângă asta, în primele două luni de toamnă va fi organizat Festivalul Național de Teatru pentru Adolescenți Ștefan Iordache cu suma de 600 de mii de lei.

Conform unui proiect care se află pe ordinea de zi a ședinței de consiliu sector 5 de astăzi, Centrul Cultural Ștefan Iordache beneficiază de finanțare nerambursabilă de patru milioane de lei.

Sursă cover foto: Facebook Centrul Cultural Sector 5

Autor

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Porţi deschise la Cotroceni. FOTO: Urban Exploration
ArticoleCulturăȘtiri

Evenimentul „Porţi deschise la Cotroceni” rămâne valabil şi pe mandatul noului preşedinte

Evenimentul „Porţi Deschise la Cotroceni” se va organiza în continuare, după aprobarea...

Târgul lui Cireşar la Muzeului Naţional al Ţăranului Român, în weekend. FOTO: Wikipedia
ArticoleCulturăȘtiri

Târgul lui Cireşar la Muzeului Naţional al Ţăranului Român, în weekend

Târgul lui Cireşar va fi organizat în perioada 13-15 iunie în curtea...

Centrul Național al Dansului își încheie stagiunea cu programe speciale: FOTO: CNDB
ArticoleCulturăȘtiri

Centrul Național al Dansului își încheie stagiunea cu programe speciale

Centrul Național al Dansului propune publicului, la final de stagiune, spații de...