Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 26 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

28 de localități din Ilfov, rata peste 10. Autoritățile vor decide abia marți dacă se impune carantina

90

Cu 13.60 rata de incidență COVID la mia de locuitori în ultimele 14 zile, Ilfovul este pe primul loc în țară. Din cele 40 de localități din județ, 28 au depășit deja incidența de 10, cu un maximum de 19,68 la Corbeanca. Autoritățile sanitare asteaptă până marți luarea unei decizii, dacă propun sau nu carantinarea. În alt colț de țară, la Drobeta Turnu Severin, cu o rata a incidenței sub 10 la mie, se va intra în carantină de mâine seară, de la ora 20, timp de 14 zile.

Prefectul județului Ilfov, Daniel Zamfir, a declarat, pentru Buletin de București că nu s-au impus până acum restricții mai dure în Ilfov deoarece nu a primit de la DSP o propunere în acest sens.

Contactat de Buletin de București, directorul DSP Ilfov, Teodor Negulescu susține că au existat discuții privind o posibilă carantinare a localităților ilfovene cu o incidență foarte mare dar că singura decizie luată momentan a fost să ceară primarilor o situație exactă a rezidenților din fiecare comună sau oraș pentru a verifica dacă datele demografice sunt corecte.

Primăriile au termen până marți, ora 12, să trimită această situație, și în funcție de noile date vor fi decise și eventualele măsuri noi ce se impun.

Sâmbătă, 9 octombrie, rata de incidență la nivelul județului Ilfov a fost de 13,60 la mia de locuitori, cea mai mare din țară. Pe localități situația este următoarea:

LocalitateIncidențăCazuri active
Corbeanca19.68187
Clinceni19.21146
Bragadiru17.76551
Berceni17.36162
Chiajna17573
Afumați16.71140
Domnești16.59181
Dobroești16.47207
Mogoșoaia16.29150
Popești-Leordeni16.13709
Voluntari15.75722
Gruiu14.61103
Otopeni14.42296
Măgurele14.36181
Copăceni13.4640
Dragomirești-Vale12.8276
Tunari12.7299
Ștefăneștii de Jos12.38127
Jilava12.27131
1 Decembrie12.08102
Petrăchioaia11.7142
Buftea11.2264
Moara Vlăsiei11.1272
Cernica11.03126
Pantelimon10.84338
Cornetu10.368
Brănești10.1100
Chitila10.08165
Dărăști-Ilfov9.9627
Ciorogârla9.9465
Ciolpani9.5652
Glina9.279
Grădiștea8.6527
Găneasa8.5847
Balotești8.4580
Periș7.9159
Snagov7.4462
Nuci7.3820
Vidra7.1463
Dascălu4.9315

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a aprobat în ședința de pe 9 octombrie un set de măsuri care poate fi consultat aici.