Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiriTransport

170 de milioane de euro pentru reabilitarea a 21 de km de linie de tramvai

550

Primăria Capitalei a lansat licitația pentru reabilitarea a 21 de km cale de dublă de rulare pentru tramvaie. În descrierea achiziției municipalitatea susține că aceste lucrări sunt necesare pentru că starea actuala a liniilor de tramvai propuse pentru reabilitare nu permite introducerea în viitor a tramvaielor moderne.

Potrivit Primăriei Generale, 18 km vor fi reabilitați pe linia pe care circula tramvaiele 40 între Theodor Pallady și Bulevardul Corneliu Coposu. 1,9 km vor fi reabilitați pentru linia 55, 0,7 km pentru linia 14, iar restul de 0,22 km pentru linia 15. Valoarea estimată a investiției se ridică la peste 170 de milioane de euro.

Starea tehnică precară a liniei de tramvai pe tronsonul propus pentru modernizare are o influență negativa asupra materialului rulant existent, iar în viitor nu permite introducerea tramvaielor moderne.

Se arata în descreiera achiziției

Licitația a fost împărțită în două loturi. Primul prevede reabilitarea a 18 km linie tramvai pe Bd. Th. Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv bucla Complex Titan. Asta în timp ce al doilea lot este mult mai mic și prevede reabilitarea infrastructurii de tramvai aferentă liniei 55 pe o lungime de 1,9 km, pe Bd. Pache Protopopescu și str. Traian.

De asemenea, tot în lotul al doilea este prevăzută reabilitarea infrastructurii de tramvai aferentă liniei 14 pe o lungime de 0,7 km cale dublă pe Bd. Ferdinand I, între Șoseaua Mihai Bravu și str. Traian.

În același timp vor fi reabilitați si 0,22 km cale dublă aferentă liniei tehnologice de pe str. Dristorului, între Bd. Camil Ressu și str. Baba Novac.

CITEȘTE ȘI

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Captura ZileiȘtiri

„Culcat”

FOTO: Andreea Tudor

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina. Captură video Radu Mihaiu
ArticoleMainPrimărie

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina

30 de proiecte înscrise pentru Coridorul Verde Colentina, concursul inițiat de Primăria...